Un ploieștean de 85 de ani a suferit arsuri în urma unui incendiu care i-a cuprins apartamentul

Un ploieștean de 85 de ani a suferit arsuri în urma unui incendiu care i-a cuprins apartamentul

Un ploieștean în vârstă de 85 de ani a suferit arsuri într-un incendiu care i-a cuprins locuința, vineri dimineață, fiind transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit ISU Prahova, incendiul a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc aflat pe strada Făt Frumos, din Ploiești, iar pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă. În sprijin, a acționat și un echipaj SAJ Prahova.

Odată sosite la fața locului, echipajele de salvatori au constatat că exista o degajare de fum la nivelul unui apartament situat la etajul 2, fiind inundată cu fum casa scării. Din informațiile primite de la apelant, o persoană se afla în apartamentul inundat cu fum, posibil intoxicată. În cel mai scurt timp, pompierii au procedat la evacuarea fumului de pe casa scării și au pătruns în apartament unde se afla victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 85 ani. Acesta a fost extras și preluat de către echipajul medical, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului. Prezintă arsuri de gradele I și II pe aproximativ 15% din suprafața corporală (antebrațe și față). Din fericire, victima este conștientă. Incendiul a fost lichidat in cel mai scurt timp, iar fumul evacuat atât din apartament, cât și din casa scării. Nu s-a impus evacuarea locatarilor. Cauza probabilă de incendiu se va stabili ulterior”, a informat ISU Prahova.

Tipărire