Accident pe DN1A, în Târgșoru Vechi. Două persoane au rămas blocate într-unul dintre autoturismele intrate în coliziune

Accident pe DN1A, în Târgșoru Vechi. Două persoane au rămas blocate într-unul dintre autoturismele intrate în coliziune

Un accident grav a avut loc, duminică după-amiază, pe DN1A, în Târgșoru Vechi. Potrivit primelor informații, furnizate de ISU Prahova, două persoane au rămas blocate într-unul dintre autoturismele intrate în coliziune. ”Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare si o ambulanță SMURD. Din primele informații primite de la fața locului, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și cei trei ocupanți ai acestora, dintre care doi blocați. Unul dintre ocupanți a fost extras până să ajungă echipajele de pompieri, iar al doilea a fost extras de forțele de intervenție. Toate persoanele implicate în accident sunt conștiente, primesc îngrijiri medicale din partea echipajelor medicale și paramedicale”, a transmis ISU Prahova. Ulterior, cele trei persoane au fost transportate la spital.

Tipărire