O bandă de hoți, ”anihilată” de polițiștii prahoveni, în urma unui control în trafic!

O bandă de hoți, ”anihilată” de polițiștii prahoveni, în urma unui control în trafic!

O bandă de hoți a fost ”anihilată” de polițiștii prahoveni, în urma unui control în trafic! Practic, joi seară, în jurul orei 17.00, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești, care se aflau în timpul serviciului în zona centrală a municipiului Ploiești, au oprit pentru control un autoturism ai cărui ocupanți aveau semnalmentele unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. ”În fapt, în perioada 27 ianuarie-6 februarie a.c, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi sustras, în repetate rânduri, bunuri din incinta unor societăți comerciale din municipul Ploiești și orașul Boldești-Scăeni. În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptelor, ca fiind 3 tineri, de 22 și respectiv 27 de ani. În urma probatoriului administrat față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unităţii de parchet pentru luarea unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat”, a informat IPJ Prahova.

Tipărire