Case din Bucov și Bertea, cuprinse de flăcări, noaptea trecută. Un bărbat de 80 de ani, găsit carbonizat în locuința arsă

Case din Bucov și Bertea, cuprinse de flăcări, noaptea trecută. Un bărbat de 80 de ani, găsit carbonizat în locuința arsă

Două case din comunele Bucov și Bertea au fost cuprinse de flăcări, noaptea trecută. Din păcate, la Bertea, un bărbat de 80 de ani, găsit carbonizat în locuința arsă. Pompierii au intervenit în ambele cazuri, cu autospeciale de stingere și echipaje SMURD. Prima intervenție a avut loc în jurul orei 02:30, când pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au acționat cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, cu un total de 13 subofițeri, în localitatea Bucov, sat Pleașa, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință. În urma incendiului a ars o locuință pe o suprafață de aproximativ 80 mp. O persoană de sex masculin, în vârstă de 58 ani, a suferit arsuri de gradele I și II la nivelul feței și mâinilor, primind îngrijiri medicale la fața locului. În cele din urmă, a refuzat transportul la spital. Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a jarului căzut din sobă pe materiale combustibile. A doua intervenție, la circa o oră distanță de prima, a avut loc la ora 03:40, când pompierii au fost anunțați prin apel 112 cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Bertea, strada Mătrăguni. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. ”La sosirea echipajelor la locul evenimentului s-a constatat că incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 100 mp, fiind depuse eforturi pentru împiedicarea propagării acestuia la vecinătăți. Din păcate, ulterior lichidării incendiului, în momentul înlăturării efectelor negative ale acestuia, pompierii au identificat în interiorul locuinței trupul unei persoane carbonizate. Conform celor declarate de persoane din localitate, ar fi vorba despre un bărbat în vârstă de peste 80 ani. Pompierii au stabilit drept cauză probabilă de incendiu coșul de fum neizolat termic față de materialele combustibile din apropiere”, informează ISU Prahova.

Pompierii atrag atenția populației ce trebuie să facă pentru a evita astfel de evenimente nefericite:

Tipărire