O tânără din București, care a fost condamnată definitiv pentru trafic de droguri de mare risc, a fost depistată în Prahova și a ajuns în spatele gratiilor, la Penitenciarul de Femei de la Târgșor. ”La data de 11 ianuarie a.c., Tribunalul București a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii privind pe o tânără de 25 de ani, domiciliată în municipiul București, prin care aceasta a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza mandatului, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au depistat persoana în cauză, aceasta fiind depusă în Penitenciarul Târgșoru Nou”, a informat IPJ Prahova.