Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Ploiești, a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de furt, după ce ar fi ieșit dintr-un supermarket cu sacoșele pline cu alimente, fără să plătească.
Polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați, miercuri, 29 noiembrie, că o persoană ar fi sustras mai multe produse alimentare dintr-un supermarket din municipiu, fiind observat de agentul de securitate. În urma cercetărilor, informează IPJ Prahova, s-a stabilit că ”un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiu, în timp ce se afla în incinta supermarketului, ar fi pus într-o plasă de cumpărături mai multe produse alimentare, ulterior părăsind magazinul, evitând casele de marcat, moment în care a fost observat de agentul de pază. Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliției în vederea audierii, iar produsele în valoare de aproximativ 450 de lei au fost restituite reprezentanților societății, în totalitate. În baza probatoriului administrat, față de bănuit a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”.