Viscolul de Cod roșu care a dat peste cap zona de sud-est a României, județul Galați fiind unul dintre cele mai afectate de vremea rea, a bulversat din plin și circulația trenurilor de călători care vin dinspre Galați spre București sau spre Brașov. Duminică seară, în Gara Ploiești Sud, zeci de călători așteptau înfrigurați și fără să știe dacă trenurile vor mai ajunge la destinație. Un mesaj primit de la un cititor al nostru prezintă tabelele din stația CFR Ploiești Sud, care arată întârzieri de peste 500 de minute la unele trenuri de călători, atât ale CFR Călători, cât și ale Transferoviar Călători.
”Trenuri cu întârzieri foarte mari în Gara de Sud, plină de studenți, persoane în vârstă, cu probleme... CFR tot spune că nu mai durează mult”, este mesajul primit de la unul dintre călătorii exasperați să aștepte trenurile despre care nu știau dacă vor mai ajunge în Ploiești pentru a-și urma destinația finală.
Trebuie menționat că astăzi, CFR Călători și Transferoviar Călători, două dintre companiile care operează pe zona Regionalei CF Galați, au anunțat că sunt probleme majore cu circulația feroviară, unele trenuri fiind anulate, la CFR Călători IR 1572, IR 1575 și IR 1574 Galați – București Nord și retur.