Publicarea anunțurilor de licitație, dar și a rezultatelor acestora, nu va fi posibilă timp de patru zile, în intervalul 30 noiembrie – 4 decembrie, informează reprezentanții portalului e-licitatie.ro. ”Vă informăm că în perioada 30.11.2023 00:00 - 04.12.2023 08:00 SEAP va fi oprit pentru implementarea noilor formulare electronice europene eForms (...). În această perioadă toți utilizatorii sistemului, atât autorități contractante, cât și ofertanți, nu vor avea acces în SEAP și nu vor putea efectua operațiunile aferente procedurilor de achiziție publică/achizițiilor directe sau alte operațiuni specifice în sistem. Începând cu data de 04.12.2023 08:00, când SEAP va fi repornit, modul de lucru în sistem al autorităților/entităților contractante care organizează proceduri de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru în domeniile achiziții publice, sectoriale, concesiuni de lucrări/servicii, apărare și securitate va fi impactat de implementarea în SEAP a noilor formulare eForms. Precizăm că, pentru a afecta cât mai puțin modul de lucru al utilizatorilor cu care erau obișnuiți în sistem, dezvoltarea noilor formulare eForms în SEAP a fost făcută cu păstrarea interfețelor și fluxurilor actuale aferente definirii/completării unei documentații de atribuire și DUAE, inclusiv cele aferente pașilor de generare/publicare a anunțurilor de inițiere sau de atribuire aferente, excepția principală de la aceasta constituind-o modul de inițiere/generare/publicare a modificărilor intervenite la un anunț de inițiere/fișa de date a achiziției”, precizează sursa citată.
Începând cu data de 04.12.2023, când SEAP va fi repornit, modul de lucru în sistem al operatorilor economici participanți la procedurile de atribuire va fi influențat, fără a fi afectat semnificativ, de implementarea în SEAP a noilor formulare eForms.
În ce măsură va fi afectat modul de lucru al unui ofertant în sistem de implementarea eForms?
Pentru a impacta cât mai puțin modul de lucru în sistem cu care utilizatorii erau obișnuiți, vă informăm că dezvoltarea noilor formulare eForms în SEAP a fost făcută cu păstrarea majorității interfețelor/secțiunilor și fluxurilor deja cunoscute.
Care sunt principalele noutăți aduse de eForms în modul de lucru al unui ofertant începând cu data de 04.12.2023?
Pentru o mai facilă familiarizare cu ghidul pentru ofertanți, precizăm principalele noutăți și capitolele din ghid unde vor putea fi accesate:
i. Necesitatea alinierii la formatul și la nomenclatoarele eForms a datelor din profil
În capitolul 2 din Ghid sunt descrise măsurile pe care operatorii economici participanți la proceduri de atribuire, online sau offline, trebuie să le întreprindă pentru actualizarea datelor din profilul înregistrat in SEAP, înainte de data trecerii la eForms.
ii. Definirea modalității de participare la procedură/lot din secțiunea ”Oferta mea” ca prim pas obligatoriu în cadrul procesului de completare a DUAE și de depunere a ofertei/candidaturii la o procedură de atribuire online
Pentru a efectua operațiunile aferente completării DUAE și depunerii ofertei/candidaturii la procedura de atribuire desfășurată online, prin SEAP, operatorul economic înscris la procedura de atribuire/lot, va defini mai întâi modalitatea de participare la procedura de atribuire/lotul la care s-a înscris, potrivit unuia din fluxurile și pașilor aferenți descriși în capitolele 3-5 din Ghid, în funcție de modalitatea de participare aleasă, individuală sau în asociere.
În cazul participării în grup/asociere, după definirea modalității de participare la procedură/lot de către ofertantul înscris care depune oferta, toți ceilalți participanți adaugați în grupul/asocierea configurat/configurată de către operatorul economic înscris la procedură vor trebui să urmeze pașii pentru acceptarea grupului/asocierii descriși în capitolul 6 din Ghid, dacă sunt de acord cu modalitatea de participare. În acest fel, operatorul economic înscris la procedura de atribuire/lot va putea să efectueze celelalte operațiuni în sectiunea OFERTA MEA, aferente depunerii ofertei/candidaturii.
Precizăm că definirea modalității de participare la o procedură/lot și, după caz, acceptarea grupului/asocierii configurate la o procedură de atribuire online, preced și sunt operațiuni esențiale în procesul de completare a DUAE și de depunere a unei oferte/candidaturi, având în vedere că datele operatorilor economici completați în modalitatea de participare și calitatea (rolul) în care participă la procedură se preiau automat atât în formatul pdf al DUAE, cât și în celelalte formulare/documente pentru care există obligativitatea publicării pe timpul desfășurării procedurii de atribuire sau după finalizarea acesteia de către autoritatea/entitatea contractantă: declarația cu datele ofertanților/candidaților participanți, formularul de integritate, anunțul de atribuire în noul format eForms.
iii. Anunțuri care vor putea fi transmise/publicate în TED, în noul format eForms, de autoritățile/entitățile contractante
Anunțurile de inițiere/de schimbare/atribuire a procedurilor de achiziție și anume:
- Anunțuri de participare (contractare) in domeniul achizițiilor non sectoriale
- Anunțuri de participare (contractare) in domeniul achizițiilor sectoriale
- Anunțuri de participare (contractare) in domeniul achizițiilor din apărare
- Anunțurile de concesionare
- Anunțurile de concurs de proiecte
vor putea fi transmise de către autoritățile/entitățile contractante automat prin intermediul SEAP, în format eForms, în vederea publicării în TED, dacă acestea îndeplinesc condițiile (depășesc pragurile sau este decizie a autorității contractante).
IV. Cum vor fi publicate modificările intervenite la un anunț de inițiere/fișa de date?
În ceea ce privește eratele, acestea sunt înlocuite în eForms – anunțuri de inițiere cu publicare în JOUE - cu ”anunțul de schimbare” prin care anunțul inițial este schimbat cu unul modificat și în care autoritatea contractantă indică motivul schimbării.
În procesul de completare și publicare de către autoritatea contractantă a modificărilor intervenite la anunțul de inițiere/fișa de date, autoritatea/entitatea contractantă va genera și publica în SEAP o ”clarificare/erată din oficiu automată” care conține modificările efectuate și motivul indicat de autoritatea/entitatea contractantă. Această ”clarificare/erată din oficiu automată” va fi generată și publicată în secțiunea CLARIFICARI, din pagina anunțului de inițiere publicat în SEAP, indiferent dacă anunțul inițial a fost și cu publicare în JOUE sau doar cu publicare la nivel național în SEAP.