Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Ploiești, a intrat în atenția polițiștilor prahoveni de la Rutieră, după ce a fost prins sâmbătă, 9 septembrie, în timp ce conducea cu viteză un autoturism și, conform IPJ Prahova, suspect de consum de substanțe psihoactive. ”Pe 9 septembrie, jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1E60 , au oprit, pentru control, un autoturism care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 131 km/h, în afara localității (+51 km/h, conducătorul auto fiind începător). Cu ocazia controlului, polițiștii au identificat persoana aflată la volan, ca fiind un tânăr în vârstă de 19 ani din municipiul Ploiești. Întrucât tânărul manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul drugtest care a indicat o valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova. (foto arhivă)