Doi prahoveni, prinși în flagrant la furat de băutură și scule, au fost reținuți de polițiști

Doi prahoveni, prinși în flagrant la furat de băutură și scule, au fost reținuți de polițiști

Doi prahoveni au fost prinși în flagrant la furat de băutură și scule și au fost reținuți de polițiștii din Ploiești. ”La data de 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au prins în flagrant delict doi bărbați în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o locuință din municipiul Ploiești. Din verificări, a reieșit faptul că cei doi bărbați, cu vârstele de 29, respectiv 49 de ani, din municipiu, ar fi pătruns în imobilul în cauză, în care nu se aflau persoane, în jurul orei 01.00, fiind depistați în timp ce sustrăgeau mai multe scule electrice, precum și băuturi alcoolice. Astfel, în baza probatoriului administrat, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activități infracționale”, informează IPJ Prahova.

Tipărire