O șoferiță beată i-a pus pe jar pe polițiștii prahoveni, noaptea trecută! Femeia avea o alcoolemie uriașă!

O șoferiță beată i-a pus pe jar pe polițiștii prahoveni, noaptea trecută! Femeia avea o alcoolemie uriașă!

O femeie în vârstă de 37 de ani, din municipiul Brașov, i-a pus pe jar pe polițiștii prahoveni, în noaptea de duminică spre luni. În jurul orei 00.45, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, prin apel 112, că pe raza comunei Potigrafu circulă un autoturism condus de o femeie care s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit IPJ Prahova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Rurale de Poliție Puchenii Mari, autoturismul condus de femeia în cauză a fost depistat și oprit pe raza comunei Ciolpani, în județul Ilfov. Pentru că femeia emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, șoferița s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Tipărire