Alexandra Morcovescu, fiica omului de afaceri Doruleț Gabriel Morcovescu (60 de ani), găsit decedat joi, 29 decembrie, într-o cameră a Hotelului Prahova, din centrul Ploieștiului, a făcut precizări referitoare la starea care l-ar fi condus la sinucidere pe tatăl ei. ”În aceste momente grele pentru familia mea, doresc să solicit întregii prese, căreia îi mulțumesc că ne este alături în aceste momente grele, să transmită opiniei publice informații corecte despre trecerea în neființă a tatălui meu. Prin urmare, fac următoarea precizare. Tatăl meu NU s-a sinucis din cauza datoriilor, de aceea, de dragul corectitudinii, solicit tuturor jurnaliștilor care au făcut speculații în acest sens să rectifice știrea. În realitate, tatăl meu a fost un om curajos care, în 30 de ani de activitate, în domeniul HORECA, nu s-a dat niciodată bătut, din contră, a luptat și a construit o afacere care îi va purta amprenta mulți ani de acum încolo. Și au fost destule situații grele, ținând cont de starea economică a țării în care trăim. Aș dori să se înțeleagă foarte clar faptul că tatăl meu suferea de mai mulți ani de depresie, generată de alte boli, acesta fiind momentul de slăbiciune care, din păcate pentru familia noastră, a dus la această grea pierdere. Va rog respectuos să țineți cont de această precizare în memoria tatălui meu”.
De asemenea, Alexandra Morcovescu a mai menționat că, deși familia trece prin momente grele, îi asigură pe toți clienții care au achiziționat pachete pentru Revelion, în locațiile Companiei Valdor, că petrecerile se vor desfășura conform programului stabilit. Aceasta a transmis un mesaj și pentru angajații companiei, pe care i-a asigurat că după 1 ianuarie, ”activitatea firmei își va continua cursul și vom duce mai departe cu mândrie tot ce a construit tatăl meu în 30 de ani de activitate de succes”.
Sursa foto: Facebook/Alexandra Morcovescu