Ca în fiecare an, polițiștii prahoveni au misiuni speciale care aduc bucurie în casele prahovenilor bătrâni și singuri sau celor cu probleme financiare. Ieri, pe 23 decembrie, polițiștii prahoveni au continuat acțiunile de acest gen și au ajuns și la Sinaia. ”În această perioadă din an, misiunile ,,altfel" sunt din ce în ce mai prezente în rândul polițiștilor prahoveni, așa cum au avut și cei ai stațiunii Sinaia, ieri, 23 decembrie. Ei au făcut o vizită unui bătrân din oraș, care, la vârsta de 90 de ani trăiește singur în căsuța sa modestă și se bucură de bătrânețe în tihnă. Polițiștii s-au gândit să aducă puțină bucurie în sufletul omului, în prag de sărbători, cumpărând alimentele necesare unei mese pentru a primi Crăciunul în casă așa cum se cuvine. Sărbători luminate și liniștite dorim tuturor!”, transmit polițiștii prahoveni