Un tânăr beat a furat o autospecială a Poliției și s-a dat drept agent la Rutieră!

Un tânăr beat a furat o autospecială a Poliției și s-a dat drept agent la Rutieră!

Un tânăr beat a reușit ”performanța” de sustrage o autospecială a Poliției Rutiere din Sibiu și a plecat la plimbare cu mașina, oprind chiar și autoturismele aflate în trafic, în Sibiu, în noaptea de joi spre vineri. “În jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere. De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, potrivit jurnaliștilor de la www.oradesibiu.ro. Ulterior, polițiștii au pornit în căutarea persoanei respective, mai ales că au și constatat că, într-adevăr, o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.

”În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 03.35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veștem. Totodată, a fost identificat și depistat și bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani, care a fost anterior depistat sub influența băuturilor alcoolice. În prezent, persoana în cauză se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, fiind audiată cu privire la circumstanțele stării de fapt constatate, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecință”, mai spune oradesibiu.ro. (foto cu caracter ilustrativ)

Tipărire