Tufan Emil Mihai, multimilionarul câmpinean condamnat de Curtea de Apel București, la începutul lui 2021, la trei ani și jumătate de închisoare pentru tentativă de omor, va ieși din penitenciar. Astăzi, judecătorii de la Tribunalul Prahova au respins contestația procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, care atacaseră decizia luată de Judecătoria Ploiești de liberare condiționată a lui Mihai Tufan.
Tufan a ajuns în Penitenciarul Ploiești pentru că, potrivit oamenilor legii, ar fi înjunghiat-o pe o parteneră de afaceri, în timp ce se afla cu aceasta în mașină, pe DN1, în luna aprilie 2020. Femeia, care era la volan, a scăpat cu greu din autoturism și a primit ajutor din partea celorlalți participanți la trafic, ajungând ulterior la spital.
Pe 15 septembrie, magistrații de la Judecătoria Ploiești au admis propunerea de liberare condiționată, formulată de Comisia pentru acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Ploieşti. Astfel, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 9 februarie 2024, se va transforma în termen de supraveghere pentru condamnatul Mihai Tufan. (sursa foto: ziare.com)