Unul dintre cele mai mari incendii care au izbucnit, în ultima perioadă, la un lăcaș de cult din România a avut loc la Arhiepiscopia Tomisului, la finalul săptămânii trecute. Flăcările au mistuit întreaga parte superioară a clădirii, respectiv o mansardă care a ars ca o torță, dar din fericire nu au fost înregistrate victime.
Pentru a preveni astfel de situații cumplite, miercuri, 19 octombrie, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Șerban Cantacuzino” al județului Prahova a avut loc o sesiune de instruire ce a avut drept scop pregătirea personalului clerical și a celui asimilat cultelor recunoscute, care au atribuții de conducere la nivelul obiectivelor de cult religioase sau parohiale.
Temele abordate cu acest prilej au vizat prevenirea incendiilor la unitățile de cult, prezentarea documentelor necesare pentru solicitarea avizului sau autorizației de securitate la incendiu, informații referitoare la sistemul Ro-Alert, precum și prezentarea campaniei naționale de informare a populației care are ca obiectiv reducerea numărului de victime generate de scăpările de gaze. Totodată, la această întâlnire au fost punctate și clarificate modificările legislative din domeniu, informații esențiale pentru desfășurarea activității instituțiilor vizate, au transmis reprezentanții ISU Prahova.