Noul viceprimar al Ploieștiului, Anca Popa (USR), ales luni în ședința Consiliului Local Ploiești, se va ocupa, printre altele, de Direcția Economică, potrivit dispoziției date de primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici. Conform Dispoziției nr. 4141/15.09.2022, noul viceprimar, Anca Popa, va coordona, îndruma și verifica activitatea Direcției Economice; Regiei Autonome de Servicii Publice; Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” Ploiești; Creșei nr. 39 și Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești.
Al doilea viceprimar, Daniel Nicodim, va coordona, îndruma și verifica activitatea următoarelor servicii publice: Direcția Gestiune Patrimoniu; Serviciul Administrare Parc Municipal Ploiești Vest; S.C. “Hale și Piețe” S.A.; Club Sportiv Municipal Ploiești; Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești; Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești. În schimb, Simona Albu, administrator public al municipiului Ploiești, va coordona, îndruma și verifica activitatea următoarelor servicii publice: Direcția Relații Internaționale; Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte; Direcția Tehnic, Investiții; Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență; Serviciul Informatică; S.C “Transport Călători Express” S.A. Ploiești și Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.