Cei doi tineri acuzați de uciderea cu zeci de lovituri de cuțit a unui adolescent din comuna prahoveană Berceni au fost condamnați, vineri, 19 august, de magistrații Tribunalului Prahova, instanța care a judecat pe fond dosarul de omor. Crima care a îngrozit comunitatea din satul Moara Nouă a avut loc în luna martie 2020, atunci când un minor de 13 ani a fost ucis de doi prieteni de-ai săi, chiar în locuința unuia dintre aceștia. Tinerii condamnați astăzi aveau 19, respectiv 15 ani, în momentul săvârșirii crimei, iar primul a fost condamnat de prima instanță la 15 ani şi 4 luni de închisoare, iar în cazul celui de-al doilea, instanța a dispus măsura internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 14 ani. Ambii condamnați - care se află în arest din 6 martie 2020 - au fost obligați de instanță să plătească daune morale de 100.000 de lei și alți 43.180 lei - daune materiale. În plus, cel care la data crimei avea 19 ani va avea interdicție, pe o perioadă de 5 ani de la considerarea ca executată a pedepsei închisorii, de a comunica, respectiv de a se apropia la mai puţin de 50 metri de celălalt inculpat, cu care a comis infracţiunea de omor, potrivit deciziei de astăzi a judecătorilor de la Tribunalul Prahova.