Falsurile existente pe piața din România au fost și au rămas o problemă, deseori chiar din cauza persoanelor care nu sunt interesate dacă produsele sunt contrafăcute sau nu, important este ca marca acestora să fie cât mai vizibilă! Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat și desfășurat, joi, 18 august, o acțiune pe raza județului Prahova, pentru verificarea unor agenți economici, cu privire la respectarea normelor legale din domeniul drepturilor de proprietate industrială. Patru societăți comerciale au fost verificate, fiind constatate patru infracțiuni privind mărcile și indicațiile geografice. 300 de articole vestimentare, în valoare de 13.240 de lei, au fost confiscate. Un exemplu concret este al unei societăți din orașul Mizil, unde polițiștii au constatat că oferea spre comercializare 90 de articole vestimentare și de încălțăminte inscripționate cu însemnele și denumirile unor mărci protejate pe teritoriul României la prețuri net inferioare celor practicate pe piață pentru produsele autentice și pentru care nu s-au putut prezenta certificate de calitate/conformitate sau alte înscrisuri care să le ateste autenticitatea și nici acorduri de comercializare din partea titularilor mărcilor, cu privire la acestea existând suspiciunea că sunt contrafăcute. Articolele vestimentare, în valoare de aproximativ 6.100 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. Tot în acest caz, s-a constatat că agentul economic a comercializat bunuri în urma cărora a obţinut venituri pe care nu le-a fiscalizat în totalitate prin intermediul casei de marcat fiscalizate, rezultând o sumă nejustificată în plus de 200 de lei, astfel s-a dispus sancţionarea contravenţională cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform OUG nr. 28/ 1999 şi confiscarea sumei. (foto cu caracter ilustrativ)