A fost reținut unul dintre scandalagiii de la Malamuc. Ce spun polițiștii despre incident

A fost reținut unul dintre scandalagiii de la Malamuc. Ce spun polițiștii despre incident

Vineri seară, un scandal a băgat în sperieți locuitorii din satul Malamuc, ce aparține de comuna Gherghița. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 20.45, polițiștii Secției de poliție rurală Puchenii Mari au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că în apropierea locuinței sale a observat o persoană care face scandal.

În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la adresa indicată, pe raza satului Malamuc, nefiind identificată persona în cauză.

Din cercetări a reieșit faptul că, un bărbat pe fondul consumului excesiv de alcool și în urma unui conflict spontan avut cu un alt bărbat ar fi distrus geamurile dar și elementele de caroserie al unui autoturism dar și mai multe obiecte de mobilier din cadrul unei societăți comerciale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Ialomița.

În baza probatoriului administrat față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Detalii despre incident, aici: https://prahovainfo.ro/actualitate/5117-scandal-cu-lope%C8%9Bi,-r%C4%83ngi-%C8%99i-foarfece-de-tuns-gardul-viu,-la-gherghi%C8%9Ba.html 

 

Tipărire