Fabrica de mobilă Bradul Măneciu, mistuită de flăcări săptămâna trecută, va renaște din propria cenușă!

Fabrica de mobilă Bradul Măneciu, mistuită de flăcări săptămâna trecută, va renaște din propria cenușă!
Adrian Pupeză, managerul fabricii de mobilă Bradul Măneciu, mistuită de flăcări în noaptea de 8 spre 9 iunie, a anunțat că producția va fi relocată în curând, astfel încât să poată fi onorate comenzile, și, în paralel cu activitatea din noua locație, va fi reconstruită din temelii fabrica în care își desfășurau activitatea peste 100 de angajați.
“Au trecut 5 zile de la ceea ce presa numea „Fabrica de mobilă de la Bradul Măneciu, mistuită în incendiu”. Întâmplarea a avut loc la miezul nopții de 8 spre 9 iunie, iar focul a fost lichidat după ore bune de intervenție, fără victime. Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să limităm pagubele. În mod special, le suntem recunoscători alor noștri: de la tapițeri, la designeri, de la meșteri în prelucrarea lemnului, la aparat administrativ și ingineri, de la parteneri, la prieteni. Toți ne-au rămas aproape! De la ei ne luăm puterea și energia să mergem înainte. Am început demersurile pentru relocarea producției, iar în câteva zile vom relua lucrul. Vom tura motoarele la maximum pentru a ne onora toate comenzile. În paralel, va începe reconstrucția fabricii Bradul Măneciu, pe același amplasament. Va fi mai mare, mai modernă, gata să facă față competiției de pe piețele externe. Dacă acum 29 de ani, doi tineri întreprinzători, Ileana și Vasile Pupeză, asistați de bunicul Gheorghe Comișel, au putut pune bazele unei fabrici unde au creat produse care au cucerit Europa, astăzi, trebuie doar să ducem visul mai departe. Alături de părinții mei, am construit o echipă puternică și solidă, cu angajați fideli, unii dintre meseriașii Bradul Măneciu fiind lângă noi de la începuturi. Avem know-how, o carte de vizită cu care ne mândrim, am creat parteneriate puternice, vom merge înainte la fel de motivați. Pentru noi, pentru ei, pentru Măneciu, Prahova! Povestea noastră împreună continuă! Mulțumim pentru susținere și prietenie. Cu recunoștință, Adrian Pupeză, manager Bradul Măneciu”, este anunțul făcut de managerul fabricii din Măneciu. Un mesaj care le dă speranțe angajaților fabricii, celor care, probabil, și-au văzut toată munca de-o viață mistuită într-un incendiu devastator.
Detalii despre incendiul din noaptea de 8 spre 9 iunie aici: https://prahovainfo.ro/actualitate/4762-un-incendiu-violent-a-mistuit-o-fabric%C4%83-de-mobil%C4%83-din-m%C4%83neciu-imagini-isu-prahova.html, aici: https://prahovainfo.ro/actualitate/4763-fabrica-de-mobil%C4%83-cuprins%C4%83-de-fl%C4%83c%C4%83ri-%C3%AEn-noaptea-de-miercuri-spre-joi-este-una-dintre-cele-mai-mari-din-prahova.html și aici https://prahovainfo.ro/actualitate/4770-interven%C8%9Bie-de-peste-12-ore-a-pompierilor-prahoveni-la-incendiul-de-la-bradul-m%C4%83neciu.html 
 
Tipărire