Un prahovean s-a ales cu dosar penal după ce s-a racordat ilegal la rețeaua de apă a localității Filipeștii de Târg, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Prahova. Joi seară, în jurul orei 18.00, conform sursei menționate, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Florești au constatat că un bărbat în vârstă de 52 de ani din comuna Filipeștii de Târg s-ar fi branşat ilegal la reţeaua de alimentare cu apă potabilă, prin atașarea unui robinet metalic de țeava montată de societatea de distribuție, conductă ce face legătura de la rețeaua publică de apă spre curțile locatarilor. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu ar fi solicitat sau obținut aviz de branșare sau contract de furnizare al serviciului de alimentare cu apă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de apă din sistemul public de alimentare cu apă, conform Legii nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice. (foto ilustrativ)