Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog, efectuează, miercuri dimineață, 11 percheziții domiciliare în municipiul București și județul Ilfov, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, constând în distribuirea de heroină consumatorilor din Municipiul București. La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea DIICOT și a polițiștilor BCCO vine după ce, în weekendul trecut, mai mulți tineri care au participat la un festival în Capitală au ajuns la spital în stare gravă după ce au consumat droguri, unul dintre aceștia fiind declarat decedat chiar înainte de a fi transportat la o unitate medicală.