Accident în Târgșoru Vechi, cu trei persoane rănite. A fost solicitat elicopterul SMURD

Accident în Târgșoru Vechi, cu trei persoane rănite. A fost solicitat elicopterul SMURD

Un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule - un autoturism și o autoutilitară - a avut loc, vineri, în jurul orei 11.30, în satul Zahanaua din comuna Târgșoru Vechi. Potrivit primelor informații, furnizate de ISU Prahova, o femeie în vârstă de 43 de ani a rămas încarcerată, în urma coliziunii dintre cele două mașini. Alături de autospecialele ISU Prahova, a fost solicitat să intervină și elicopterul SMURD. Update: Patru persoane se aflau în autovehiculele implicate în evenimentul rutier, din care 3 rănite.

IPJ Prahova transmite că accidentul s-a produs la intrare în satul Zahanaua, cele două autovehicule fiind conduse de doi bărbați cu vârstele de 24 de ani, respectiv 28 de ani. Traficul este restricționat pentru efectuarea cercetării la fața locului. În cauză, poliţiştii efectuează verificari pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Tipărire