Ce pedeapsă a primit un prahovean care a spart, la nervi, un aparat dintr-o sală de jocuri din Mizil

Ce pedeapsă a primit un prahovean care a spart, la nervi, un aparat dintr-o sală de jocuri din Mizil

Pe rolul Judecătoriei Mizil s-a aflat, până acum câteva zile, un proces în care un prahovean a fost judecat pentru distrugerea unui aparat într-o sală de păcănele din Mizil, la începutul lunii noiembrie 2020.
Bărbatul în vârstă de 40 de ani a primit o condamnare de patru luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care va fi obligat să îndeplinească unele obligații, printre acestea aflându-se și de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, dar și să presteze muncă în folosul comunității, la Primăria Mizil, pentru o perioadă de 60 de zile. În plus, acesta va trebui să achite către firma de pariuri suma de 1977,40 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea aparatului spart.
Bărbatul și-a recunoscut fapta comisă, în sensul că, în luna noiembrie 2020, în jurul prânzului, se afla în incinta casei de pariuri, unde se juca la un aparat de jocuri, dar, pentru că băgase în acel aparat aproximativ 300 lei și nu a câștigat nicio sumă de bani, într-un moment de supărare și nervozitate a lovit cu podul palmei în ecranul aparatului, fisurându-l.
În decizia luată, de condamnare la patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, magistrații au luat în considerare că "infracțiunea a fost săvârșită cu intenție indirectă, în sensul că inculpatul își dă seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevede consecințele acesteia și, cu toate că nu le urmărește, acceptă posibilitatea producerii lor".
Decizia nu este însă una definitivă, putând fi atacată cu apel.

Tipărire