Las Fierbinți de Prahova/ Tată și fiu din Posești, condamnați la închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității după ce au aruncat cu pietre în doi polițiști din comună

Las Fierbinți de Prahova/ Tată și fiu din Posești, condamnați la închisoare cu suspendare și la muncă în folosul comunității după ce au aruncat cu pietre în doi polițiști din comună

Scene demne de serialul Las Fierbinți au avut loc în urmă cu aproape trei ani în comuna prahoveană Posești, dar consecințele evenimentelor de atunci sunt două condamnări la închisoare cu suspendare. Doi bărbați, tată (60 de ani) și fiu (32 de ani), din comuna prahoveană Posești au fost condamnați la închisoare cu suspendare pentru ultraj (doi ani, respectiv un an și două luni) de magistrații Judecătoriei Vălenii de Munte, după ce în vara anului 2019 au aruncat cu pietre în doi polițiști de la Postul de Poliție Posești. Pe perioada suspendării executării pedepsei - după rămânerea definitivă a condamnării - cei doi au fost obligați de instanța de fond să presteze muncă în folosul comunității la Primăria Posești.
Ce au făcut cei doi, în vara lui 2019? Pe 12 iunie, în anul respectiv, o vecină a celor doi a sunat la poliție să reclame că bărbatul de 32 de ani a intrat pe proprietatea sa, acuzându-l de violare de domiciliu. La fața locului, în urma apelului, au venit doi polițiști de la Postul de Poliție Posești, care au încercat să-l determine pe suspectul de violare de domiciliu să meargă la sediul poliției pentru a lămuri acuzațiile care i se aduc. Însă, potrivit motivării soluției date de judecători, publicată în portalul www.rejust.ro, în momentul în care acesta a refuzat să urce în autospeciala Poliției, a intervenit în apărarea sa și tatăl său.
"Inculpatul (n.n. - tatăl) a declarat în cursul urmăririi penale că, în după amiaza zilei de 12.06.2019, a observat că doi agenți de poliție încercau să-l urce pe fiul său în mașina de poliție și din acest motiv a intervenit, dar în acel moment, unul dintre agenții de poliție a pulverizat cu spray lacrimogen în direcția sa, a soției și fiicei sale, motiv pentru care s-a aplecat, a luat pietre de pe sol și a aruncat cu aceste pietre către agentul de poliție. Inculpatul a precizat că nu știe dacă a lovit cu aceste pietre pe agentul de poliție, întrucât, din cauza spray-ului pulverizat înspre el avea probleme la nivelul ochilor. Inculpatul a mai susținut că fiul său nu a aruncat cu pietre înspre agenții de poliție de la fața locului și că el a acționat în acest fel, întrucât și-a apărat copilul de cei doi agenți de poliție care vroiau să-l bage în mașina de poliție.
Inculpatul (n.n. - fiul) a declarat în cursul urmăririi penale că, în după amiaza zilei de 12.06.2019, la locuința sa au venit doi agenți de poliție, ca urmare a faptului că vecina sa îl acuzase că intrase la ea în curte. Acesta a afirmat că cei doi polițiști i-au cerut să meargă cu ei la sediul postului de poliţie, dar nu a fost de acord, întrucât nu aveau mandat în acest sens și din acest motiv cei doi agenți de poliție l-au prins de mâini și au încercat să-l trântească la sol, dar nu au reușit. Inculpatul a precizat că, în cursul incidentului, unul dintre agenții de poliție a pulverizat cu spray lacrimogen în acea zonă, înspre tatăl său și către el, moment în care a luat de pe sol mai multe pietre și le-a aruncat către agentul de poliție, lovindu-l la nivelul mâinii stângi. Inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, precizând că tatăl său, în timpul incidentului, s-a aplecat și a luat de pe sol pietre și a aruncat cu acestea către agentul de poliție", se arată în motivarea hotărârii judecătorilor.
Deși polițistul lovit cu piatra în mâna stângă a solicitat instanței daune materiale pentru declplasările la Serviciul de Medicină Legală Prahova, instanța i-a respins cererea: "Deşi persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 500 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloarea certificatului medico-legal și a deplasărilor la SJML Prahova, la dosarul cauzei nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte care este contravaloarea certificatului medico legal și a deplasărilor la SJML Prahova, motiv pentru care, în temeiul art. 397 C.proc.pen. şi art. 25 C.proc.pen., instanţa va respinge actiunea civilă exercitată de partea civilă, ca neîntemeiată".

Cei doi bărbați condamnați la închisoare cu suspendare au drept de apel la decizia luată de magistrații Judecătoriei Vălenii de Munte.

 

 

 

 

Tipărire