Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Ploiești, a fost prins de polițiști, în această dimineață, cu trei arme asupra sa, în zona Judecătoriei Ploiești! Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 5.30, politiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost anunțați de un bărbat, prin apel 112, că în timp ce se afla pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu a observat un bărbat care avea asupra sa două arme. “În baza sesizării s-a constituit echipa operativă care s-au deplasat în zona indicată unde au identificat și ulterior depistat persoana în cauză, ca fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Ploiești, care ulterior a fost condus la o unitate de poliție pentru audierea acestuia. În urma percheziției asupra autoturismului personal au fost identificate și ridicate două pistoale și o pușcă, toate fiind de tip Air Soft. Politiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând a se dispune măsuri legale în consecință”, a transmis Poliția Prahova.