Sebastian Androne a fost desemnat compozitorul anului în cadrul International Classical Music Awards - ediţia 2022, potrivit news.ro. „Juriul internaţional şi independent a selectat câştigătorii dintr-o listă cu 377 nominalizări şi o mare varietate de artişti şi case de discuri. Câştigătorii noştri reprezintă expresia celui mai înalt profesionalism artistic, iar lista lor arată că juriul nostru nu se mulţumeşte cu o analiză superficială a industriei muzicale, ci analizează în profunzime. Lista câştigătorilor cuprinde nume cunoscute, dar şi mai puţin cunoscute, reprezentând nu mai puţin de 17 case de discuri”, a declarat Remy Franck, preşedintele juriului, conform aceleiași surse. Sebastian Androne are 32 de ani și s-a născut în Azuga, de unde a plecat, după școala primară, pentru a studia muzica mai aproape de casă, la Brașov. “Tata îmi cumpărase o orgă de jucărie, iar dimineața, imediat ce mă trezeam, începeam să cânt la ea. Sigur că ai mei, când au văzut asta au încercat să mă dea la muzică. La cinci ani am luat niște ore private de pian cu un profesor din Sinaia. Iar în clasa a V-a am plecat la Liceul de Muzică, la Brașov. Eu vin din Azuga și m-am mutat să studiez la Brașov pentru că era mult mai aproape de noi decât Ploieștiul. Acolo, profesorii mei au observat că, după ce am învățat notele, nu făceam doar exerciții, ci compuneam mici piese muzicale”, a povestit Sebastian Androne pentru life.ro: https://life.ro/povestea-unui-compozitor-indragostit-sebastian-androne-nakanishi-cel-mai-premiat-compozitor-contemporan-de-muzica-clasica-de-la-noi/ . (sursa foto: https://www.sebastianandrone.com/ )