Prima etapă a Campionatului Național de Gimnastică Artistică Feminină începe astăzi la Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiești

Prima etapă a Campionatului Național de Gimnastică Artistică Feminină începe astăzi la Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploiești

Ploieștiul va fi gazda primei etape a Campionatului Național de Gimnastică Artistică Feminină, organizat de Federația Română de Gimnastică, în colaborare cu Primăria Ploiești, eveniment care se va desfășura joi, 31 martie, și sâmbătă, 2 aprilie, la Sala “Olimpia”.  Peste 170 de sportive vor concura în prima etapă a Campionatului Național de Gimnastică Artistică Feminină, exerciții impuse pentru Junioare III și II. Au fost înscrise în competiție gimnaste legitimate la CSM Arad, SCM Bacău, CSȘ Bârlad, CS Dinamo, CSA Steaua, CSȘ Buzău, CSȘ Viitorul Cluj, CS Farul Constanța, LPS Cetate Deva, CSȘ Focșani, CSM Onești, CS Petrolul Ploiești, CSȘ 1 Timișoara, CSȘ Bârlad, CSȘ 7 Dinamo, CSȘ 2 București, CSM Cluj, CSȘ 1 Constanța, CSȘ Sibiu și de la Gymnastics International Club.
Programul este următorul:
Joi, 31.03.2022 - SERIA A
9.45-11.50 - Concurs pe echipe seria a I-a, Nivel 7
13.05-14.30 - Concurs pe echipe seria a II-a, Nivel 6
14.30-14.45 - Festivitate de deschidere SERIA A
16.00-17.50 - Concurs pe echipe seria a III-a, Nivel 5
19.00-20.15 - Concurs pe echipe seria a IV-a, Nivel 4

Sâmbătă, 02.04.2022 - SERIA B
9.20-11.00 - Concurs pe echipe seria a I-a, Nivel 7
12.10-13.50 - Concurs pe echipe seria a II-a, Nivel 6
14.00-14.15 - Festivitate de deschidere SERIA B
15.15-17.50 - Concurs pe echipe seria a III-a, Nivel 5 și 4

Tipărire