Un incendiu de proporții a izbucnit, joi seară, în satul Dițești din comuna Filipeștii de Pădure. Potrivit ISU Prahova, se intervine în colaborare cu ISU Dâmbovița pentru localizarea și stingerea flăcărilor care au cuprins circa 10 hectare de vegetație uscată. De la ISU Prahova acționează două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă, cu un ofițer și 8 subofițeri, iar de la ISU Dâmbovița, o autospecială de stingere, cu 4 subofițeri. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, slt. Liviu Pipelea, acțiunea în colaborare se execută în baza Planului comun de intervenție încheiat între ISU Prahova și ISU Dâmbovița pentru zona respectivă, aflată la limita dintre cele două județe. UPDATE: Forțele și mijloacele au fost suplimentate, ulterior, astfel: ISU Prahova, cu încă două autospeciale de primă intervenție și comandă, plus 6 subofițeri, iar ISU Dâmovița, cu încă o autospecială de primă intervenție și comandă, un ofițer și 3 subofițeri.