Prahovean, reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție emis împotriva sa

Prahovean, reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție emis împotriva sa

Un prahovean a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție prin care i se interzicea să ia legătura cu soția sa, după ce împotriva lui fusese emisă o hotărâre în acest sens. Potrivit IPJ Prahova, la miezul nopții de miercuri spre joi, polițiștii l-au depistat pe o stradă din comuna Bărcănești pe un bărbat împotriva căruia fusese emis un ordin de protecție, prin care este obligat să păstreze o distanţă de minimum 200 de metri față de domiciliul soției, lângă care acesta a fost identificat, și interzicerea oricărui contact prin corespondență sau telefonic cu aceasta pe o perioadă de trei luni. Pentru că nu era la prima abatere, dat fiind că la data de 25 ianuarie 2022 bărbatul ar fi săvârşit aceeași infracțiune, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor stabilite prin Ordinul de Protecție.

Tipărire