Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, prezent, vineri, 21 ianuarie, la Centrul de evaluare a persoanelor diagnosticate cu SARS Cov-2 din cadrul Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte, a declarat că din circa 20.000 de pacienți cu coronavirus, doar aproximativ 430 de persoane au necesitat internare, respectiv circa 2-3% din totalul cazurilor apărute în valul 5 pandemic. Precizarea a fost făcută în urma unei întrebări a jurnaliștilor care au solicitat detalii în legătură cu programul relativ scurt al centrelor de evaluare a persoanelor diagnosticate cu Covid. Ministrul Sănătății a menționat că aceste centre de evaluare sunt parte din “rețeta” care duce la scăderea presiunii pe sistemul de sănătate din România. Pe de altă parte, Alexandru Rafila a declarat că este necesar să se treacă de acest val pandemic fără victimele din trecut, iar oamenii care au alte patologii în afară de Covid 19 să aibă acces la servicii medicale, pentru că nu se poate face discriminare între pacienți.