Noaptea de luni spre marți pare să fi fost noaptea urmăririlor pe drumurile din Prahova! Trei șoferi au încercat să scape de polițiștii de la Rutieră, fugind de echipajele care executau misiuni de control în trafic. Primul caz a fost înregistrat luni seară, când polițiștii din cadrul Secției nr.1 de poliție rurală Apostolache au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat din comună conduce un autoturism, fără permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au identificat în trafic, pe drumul comunal din Sângeru, autoturismul menționat. Au încercat să îl oprească, folosind semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea pe drumul public până în dreptul locuinței sale. În urma verificării în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 50 de ani din comună nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, acesta emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
La miezul nopții de luni spre marți, și polițiștii din cadrul Secției nr.3 de poliție rurală Blejoi au observat un autoturism care se deplasa pe raza satului Țânțăreni, au încercat să îl oprească, dar șoferul a continuat deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, iar după aproximativ 3 km, bărbatul aflat la volan a oprit în fața unui imobil din satul Ploieștiori, declarând ulterior că acolo locuiește. Întrucât și acesta mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În urma verificării în bazele de date s-a constatat faptul că, bărbatul în vârstă de 31 de ani din comuna Blejoi nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Tot noaptea trecută, în jurul orei 1.40, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Vâlcănești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au procedat la oprirea regulamentară al unui autoturism, care circula pe DJ 218 din comuna Vâlcănești, pe sensul de mers Cosminele către Dumbrăvești. Nici acest șofer nu a oprit la semnalul polițiștilor, echipajul pornind în urmărirea autoturismului, aproximativ 15 Km, fiind oprit de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Slănic, pe raza comunei Vărbilău. Întrucât conducătorul auto, în persoana unui tânăr, de 19 ani din comuna Vâlcănești emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.