Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești au confirmat, pentru Agerpres, că fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, se află din nou în atenția anchetatorilor, de această dată pentru presupuse fapte asimilate celor de corupţie, în legătură cu proiectul pasajului suprateran Calea Daciei, de la ieșirea din Câmpina spre DN1.
"În această cauză, doar faţă de una dintre persoanele la care faceţi referire în cererea dvs. ("fostul primar al municipiului Câmpina"), procurorii anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă calificată", au precizat reprezentanții DNA Ploiești, într-un raspuns la întrebările adresate de jurnaliștii de la Agerpres.
Pasajul Calea Daciei a fost dat în folosință în anul 2012 și a fost construit cu fonduri europene, valoarea proiectului fiind de circa 26,5 milioane de lei.
Horia Tiseanu a mai fost cercetat de către DNA Ploiești și în trecut, iar în decembrie 2017 a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influență și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, alături de alte persoane. Dosarul se află în judecare la Tribunalul Prahova, instanța de fond.