O femeie prinsă băută la volan, în Bușteni, s-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat să i se ia sânge pentru stabilirea alcoolemiei

O femeie prinsă băută la volan, în Bușteni, s-a ales cu dosar penal pentru că a refuzat să i se ia sânge pentru stabilirea alcoolemiei

Sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, polițiștii Serviciului Rutier au oprit la control, pe strada Valea Albă din orașul Bușteni, un autoturism la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 39 de ani. Potrivit IPJ Prahova, pentru că șoferița mirosea a alcool, polițiștii i-au solicitat să fie testată cu aparatul etilotest, însă aceasta a refuzat. Ulterior, aceasta fost condusă la o unitate medicală, pentru a-i fi recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În prezența doctorului de gardă, din cadrul unității medicale, conducătoarei auto i s-a adus la cunoștință necesitatea recoltării mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă și de această dată a refuzat. Astfel că s-a ales cu dosar penal pentru refuzul/ sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Tipărire