Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore pentru încălcarea ordinului de protecție emis de instanța de judecată, în luna august, prin care i se interzicea să se apropie de fosta sa concubină la mai puțin de 100 de metri.
Potrivit IPJ Prahova, duminică, 26 septembrie, o femeie i-a anunțat pe polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești că sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, la ușa apartamentului său a apărut fostul concubin, care voia să să poarte o discuție cu ea. Pentru încălcarea ordinului de protecție, bărbatul respectiv a fost condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața procurorilor, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În această cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru nerespectarea ordinului de protecție.
Reamintim că, potrivit datelor primite de la IPJ Prahova, instanțele de judecată au emis anul trecut, în Prahova, 202 ordine de protecție care se întind pe o durată de maximum șase luni, 102 dintre acestea fiind în monitorizarea polițiștilor la finalul lui 2020. Alte 89 de ordine de protecție au mai fost emise și în primele patru luni ale acestui an, toate fiind sub monitorizarea polițiștilor, la finalul intervalului menționat.
În cursul anului 2020, au fost sesizate 21 de situații de încălcare a ordinelor de protecție. De asemenea, în primele trei luni ale anului 2021, au existat șase sesizări de încălcare a prevederilor ordinelor de protecție emise de judecători. Pentru fiecare dintre aceste abateri, au fost întocmite dosare penale, după cum au precizat reprezentanții IPJ Prahova.