Două mașini au intrat într-o țeavă de gaze, pe o stradă din Ploiești

Două mașini au intrat într-o țeavă de gaze, pe o stradă din Ploiești

Pompierii intervin, miercuri după-amiază, pentru asigurarea zonei în care a avut loc un accident rutier, pe strada Inotești din Ploiești. Conform primelor informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. În urma impactului, cele două mașini au ricoșat într-o țeavă de gaze, iar două dintre persoanele din autoturisme sunt asistate medical. Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a precizat că două persoane aflate în locuința din imediata vecinătate a accidentului au fost evacuate, iar acum se așteaptă intervenția unei echipe specializate de la compania de gaze pentru oprirea alimentării.

Potrivit IPJ Prahova, cele două mașini erau conduse de două femei, una de 46 de ani și o alta de 31 de ani, cea din urmă fiind asistată medical.

Tipărire