Consilierii municipali PNL și USR-PLUS din Câmpina vor să pună pumnul în gura presei!

Consilierii municipali PNL și USR-PLUS din Câmpina vor să pună pumnul în gura presei!

Jurnaliștii de la campinatv.ro au făcut publică informația potrivit căreia consilierii municipali PNL - USR-PLUS din Câmpina au de gând să închidă gura presei, prin propunerea unui regulament de organizare și funcționare a Consiliului Local Câmpina ce urma să intre la vot în ședința din 29 iulie 2021.

 

“Consilierii locali Adina Gârbăcică (USR), Valentin Crețu (PLUS) și Dan Nica (PNL) sunt inițiatorii proiectului privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local. (...) Referitor la mass-media, proiectul noului regulament prevede că reprezentanții mass-media nu mai au voie să filmeze în timpul ședințelor Consiliului Local, iar fotografiile sunt permise doar în primele cinci minute ale ședinței. De asemenea, în timpul ședințelor, reprezentanții mass-media nu au voie să părăsească spațiul special amenajat pentru presă (precizăm - trei măsuțe, la ușă, de unde nici nu se aude foarte bine ce vorbesc unii consilieri), iar din acest spațiu special ni se face favoarea de a ni se permite înregistrarea audio, probabil tocmai pentru că nu se aude bine ceea ce spun consilierii, iar această înregistrare nu poate fi folosită decât în anumite condiții (fără numele și prenumele celui care vorbește, fără funcția deținută, fără vocea reală). Mai sunt și alte prevederi, cum ar fi obligativitatea purtării “legitimației de acreditare”, condițiile retragerii acreditării de presă, imposibilitatea asistării la ședințele care s-ar desfășura online etc.”, atrag atenția jurnaliștii de la campinatv.ro.

De remarcat că pe site-ul oficial al Primăriei Câmpina, la secțiunea Consiliul Local Câmpina, nu există nici proiectul ordinii de zi și, implicit, niciunul dintre proiectele de hotărâre care ar trebui să intre în discuție joi, 29 iulie. Deci, transparență ZERO.

Informații suplimentare aici: https://campinatv.ro/News/Article/b97d6bda-36f7-49c5-9a0e-5d721b7de03d_atac-la-libertatea-presei-trei-consilieri-campineni-de-la-usr-plus-si-pnl-vor-ca-jurnalistii-sa-nu-mai-aiba-voie-sa-filmeze-si-fotografieze-in-timpul-sedintelor-consiliului-local-si-nu-doar-atat?fbclid=IwAR01lVDIXUT7RKdZ6t9XPNKbMJ30D0RuxrACPyYoQ-cfXGlIzKPAP8TPz84

Sursa foto: campinatv.ro

 

Tipărire