În dimineața zilei de 19 iulie, în jurul orei 6.30, un bărbat din Ploiești a anunțat la Poliție că a fost împușcat, în zona capului, cu un pistol cu bile, de cumnatul său.
Din cercetări a reieșit că pe 19 iulie, în jurul orei 6.00, suspectul în vârstă de 40 de ani a mers la domiciliul fostului cumnat, iar în timp ce dormea acesta, ar fi tras cu un pistol de tip airsoft în direcția capului, provocându-i leziuni, părăsind imobilul de îndată, într-o direcție necunoscută.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cursul aceleiași zile, polițiștii au reușit depistarea autorului, iar pe un teren viran din Ploiești a fost găsit pistolul de tip airsoft folosit, ocazie cu care lucrătorii din cadrul SAESP au luat măsura sancționării bărbatului, precum și măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a pistolului respectiv.
Tot în cursul aceleași a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului.
Azi, 20 iulie, persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, fiind plasată sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile.
Cercetările vor fi continuate de către polițiștii secției nr. 2 politie Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.