Imaginile de la fața locului arată că impactul dintre cele două mașini implicate în accidentul de la Cornu a fost unul violent. Potrivit ISU Prahova, toate cele șase persoane rănite în evenimentul rutier în care una dintre mașini s-a răsturnat au ajuns la spital.
IPJ Prahova transmite că în acest accident au fost implicați o conducătoare auto de 50 de ani și un conducător auto în vârstă de 65 de ani. Traficul rutier este restricționat pe banda nr. 1 a sensului de mers București- Brașov, fiind dirijat alternativ. Conducătorii auto nu au putut fi testați cu aparatul etilotest la fața locului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea modului de producere a accidentului. (foto ISU Prahova)