Procesul pe fond în dosarul alegerilor din comuna Ciorani va fi judecat de magistrații de la Judecătoria Buzău, și nu de o instanță din județul Prahova, după ce procurorii care administrează această cauză au solicitat acest lucru, astfel încât să fie înlăturată orice suspiciune.
Curtea de Apel Ploiești a admis cererea făcută de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pronunțându-se ieri în acest sens: “Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești . Desemnează Judecătoria Buzău ca instanţă ce urmează a fi sesizată, în cazul în care se va emite rechizitoriul, cu judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 31/P/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 24 iunie 2021.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 24.06.2021”