Când va fi gata noul magazin Lidl din cartierul ploieștean Mihai Bravu?

Când va fi gata noul magazin Lidl din cartierul ploieștean Mihai Bravu?

Ploieștenii care locuiesc în cartierul Mihai Bravu au primit cu dezamăgire închiderea magazinului Lidl situat pe strada Grădinari, în luna februarie a acestui an, dat fiind că în această zonă a orașului nu există prea multe variante de aprovizionare. Pentru că mulți dintre locuitorii cartierului sunt curioși să afle când se va deschide noul magazin, reprezentanții lanțului Lidl au făcut, la solicitarea noastră, unele precizări referitoare atât la investiția în derulare din Ploiești, dar și despre produsele românești.
Din păcate, nu se cunoaște exact momentul în care va fi deschisă locația de pe strada Grădinari - cartierul Mihai Bravu. "În acest moment, este prematur să oferim o dată fermă de inaugurare a noului magazin, aceasta depinzând de o serie de factori ce influențează procesul de construcție. Până la momentul inaugurării, clienții noștri ne pot vizita în celelalte 4 magazine din Ploiești. Noua unitate Lidl ce va fi situată pe strada Grădinari va fi construită respectând cele mai noi standarde Lidl, din perspectiva sustenabilității și experienței pentru clienți", au fost informațiile furnizate de echipa de comunicare a lanțului de magazine.
În privința produselor românești vândute la raft, se precizează că majoritatea produselor proaspete provin din România - carne proaspătă, mezeluri, lactate, dar și produse de panificație sau produse de tip convenience, prin brandurile proprii. "În plus, creștem constant volumul de fructe și legume românești din Piața Lidl, într-un mod care să ne asigure calitatea produselor la standardele Lidl. (...) în vârful sezonului agricol, în anul fiscal 2019, în Piața Lidl am avut o cantitate foarte mare de legume și fructe provenite de la furnizori români - peste 80% din total. Ne propunem ca an de an să avem un procentaj tot mai mare de legume și fructe românești la raft, iar pentru a sprijini furnizorii să poată livra constant la standardele de calitate, am inițiat programe al căror scop este de a-i ajuta să crească împreună cu noi. Astfel, de peste 5 ani, desfășurăm un parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB), prin care le oferim sesiuni de consultanță producătorilor locali de legume și fructe, transfer de cunoștințe de business, cât și soluții pentru diferite probleme de sezon pe care aceștia ni le semnalează. Prin intermediul acestui parteneriat, am lansat un proiect unic pe piața locală - „Cultivat în România, specific românesc”. Prin intermediul acestui proiect, în perioada sezonului, am pus pe rafturile magazinelor noastre roșia de Buzău 1600 și ceapa roșie de Buzău, 2 soiuri autohtone redate agriculturii, precum și ardeiul kapia Potaissa, ardeiul iute Jovial și pepenele verde Burebista. Un alt demers prin care ne-am propus să susținem furnizorii locali este platforma de informare #TreciPeProaspăt, lansată în 2019. Rolul acesteia este de a facilita accesul clienților la informații despre proveniența legumelor și fructelor românești din Piața Lidl, despre controlul de calitate efectuat de la plantare până ce produsele ajung la raft, precum și de a oferi informații despre furnizorii locali cu care noi colaborăm. Clienții au la dispoziție toate aceste informații, prin simpla scanare a codurilor QR de pe lădițele cu legume și fructe din magazinele Lidl, sau accesând direct platforma surprize.lidl.ro/trecipeproaspat", au transmis reprezentanții lanțului de magazine.

 
 
Tipărire