Prostia și folosirea unor echipamente de autoapărare, de tipul spray-urilor cu piper, în spații închise pot să alerteze de echipajele de intervenție. Așa s-a întâmplat în această seară, într-un bloc de pe strada Domnișori din Ploiești. În urma cu puțin timp, polițiștii și pompierii militari au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe casa uneia dintre scările unui bloc este un aer iritant și nu se poate respira. 14 persoane de la etajele trei și patru au fost evacuate, iar un echipaj de pompieri și unul de prim ajutor au asigurat măsurile specifice în astfel de situații, iar casa scării a fost ventilată. Pe de altă parte, și un echipaj de poliție s-a deplasat acolo pentru cercetări. Din verificări a rezultat și ce a produs alarma: un locatar ar fi folosit un spray iritant cu piper. Nicio persoană nu a acuzat stări de rău până la acest moment. Bărbatul bănuit că ar fi folosit spray-ul iritant a fost condus la secție iar cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.