Jandarmii prahoveni au intervenit pentru îndepărtarea unor șerpi din apropierea locuințelor, zilele trecute, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al IJJ Prahova, Daniel Chirvase. "Două astfel de cazuri s-au petrecut în acest weekend în județul Prahova (la Ploiești și la Poseștii Pământeni), când jandarmii au intervenit pentru capturarea și eliberarea în zone împădurite a unor exemplare de șerpi din apropierea locuințelor. Vă sfătuim să aveți grijă atunci când alegeți locurile pentru picnic, plimbare sau alergare în natură deoarece în această perioadă şerpii sunt imprevizibili și agresivi, iar în cazul unei muşcături victimele trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp la o unitate spitalicească pentru îngrijiri și tratament", a transmis Daniel Chirvase.