În noaptea de 25/26 aprilie 1986, la ora locală 01:23, a avut loc cel mai mare accident nuclear din lume - la centrala de la Cernobîl - un incident care a zguduit întreaga Europă și întregul mapamond, câteva zile mai târziu.
O cumplită tragedie care a condus la zeci de decese în rândul persoanelor care au acționat pentru îndepărtarea materialelor contaminate, înalt radioactive, dar și pentru confecționarea primului sarcofag care a acoperit ceea ce mai rămăsese din centrală în urma exploziei. Alte persoane au decedat sau au avut probleme grave de sănătate în urma dozelor de material radioactiv, însă numărul exact al acestora nu a fost niciodată cunoscut în mod oficial.
Norul radioactiv care a pornit din noaptea catastrofei a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, trecând peste Europa şi ajungând chiar și în zona de est a Statelor Unite. Însă cel mai afectate au fost Ucraina, Belarus şi Rusia.
Peste România, norul radioactiv a trecut la câteva zile de la explozie, însă informații despre explozia de la centrala nucleară de la Cernobîl au apărut oficial abia în jurul datei de 1 mai, când în presa vremii au apărut informații extrem de reduse despre pericolul radioactivității. Populația a primit pastile de iodură de potasiu, despre care se spunea că reduce efectele negative asupra corpului uman. În unele școli, inclusiv în cele din Ploiești, directorii unităților de învățământ le-au recomandat elevilor să iasă cât mai puțin din case, o perioadă, să consume cât mai puține fructe direct din pomii fructiferi și să își acopere capul cu șepcuțe care să îi protejeze de eventualele particule radioactive.
Cu sprijinul comunității internaționale, peste reactorul care a provocat cea mai mare problemă de mediu din istoria omenirii a fost construit un alt sarcofag, despre care se spune că ar fi garantat pentru 100 de ani.
HBO a realizat un serial despre catastrofa de la Cernobîl. În filmul de mai jos, care circulă pe youtube, foștii angajați ai centralei nucleare comentează producția HBO.