Valea Prahovei, înțesată în weekend cu echipe de control. Sute de polițiști, jandarmi, pompieri vor fi în localitățile de la munte

Valea Prahovei, înțesată în weekend cu echipe de control. Sute de polițiști, jandarmi, pompieri vor fi în localitățile de la munte

Instituția Prefectului anunță că peste 400 de reprezentanți ai instituțiilor statului cu atribuții de control vor verifica în acest weekend respectarea măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei de COVID-19. Sunt pregătite amenzi de peste 10.000 de lei pentru cei care nu respectă legislația în vigoare, urmând să fie vizate atât persoanele fizice, cât și agenții economici, pe tot parcursul sfârșitului de săptămână.
Prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, a emis în acest sens un ordin prin care a solicitat constituirea Grupului de conducere a acțiunii de control în stațiunile de pe Valea Prahovei, sub  coordonarea sa directă. Din echipele de control vor face parte reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino“ și Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“, cărora li se adaugă și cadre din rândul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Inspectoratul Teritorial de stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
De mâine, 26 martie, toate stațiunile de pe Valea Prahovei, dar și alte zone de agrement, acolo unde se creează aglomerări umane și există tendința încălcării măsurilor de protecție, vor fi verificate atât pârtiile de schi, unitățile de cazare, precum și cele de alimentație publică, respectarea distanței fizice, purtarea măștii de protecție etc.

Tipărire