Trei dosare în Contencios administrativ și fiscal au fost înregistrate la Tribunalul Prahova împotriva Consiliului Județean Prahova, în urma ședinței ordinare din data de 27 ianuarie a aleșilor județeni. Acestea vizează suspendarea unor hotărâri luate de consilierii județeni ai partidelor de la Putere privind a doua reorganizare a aparatului CJ Prahova și, respectiv, desființarea Direcției Județene de Pază.
Două dosare au fost depuse de către angajați ai CJ Prahova care trec pentru a doua oară în interval de mai puțin de trei luni prin amenințarea pierderii locului de muncă, iar un al treilea - al salariaților Direcției Județene de Pază, care va fi desființată de la finalul lunii martie. În toate cele trei situații, se solicită într-o primă fază suspendarea hotărârilor luate pe 27 ianuarie.
Primul proces începe pe 11 februarie. Este dosarul depus de funcționarii care au câștigat în instanță suspendarea primei hotărâri de reorganizare a aparatului CJ Prahova, majoritatea fiind din cadrul Direcției Juridice a Consiliului Județean, de altfel cei mai vocali funcționari, care și-au apărat în mod public drepturile și au semnalat problemele din actele administrative emise de CJ Prahova.
Un al patrulea dosar, pentru care nu a fost stabilit încă un prim termen de judecată, a fost înregistrat tot la Tribunalul Prahova, pentru anularea HCJ 14/27 ianuarie 2021 de reorganizare a structurii Consiliului Județean Prahova.