Prima acțiune a Poliției Animalelor, la un adăpost de câini din Prahova

Prima acțiune a Poliției Animalelor, la un adăpost de câini din Prahova
Reprezentanții Direcției pentru Protecția Animalelor din cadrul Poliției Române, condusă de comisar șef de poliție Daniel Radu, fost purtător de cuvânt al IPJ Prahova, au avut, sâmbătă, prima acțiune de la înființarea acestei structuri. Două tone de alimente au fost donate, pe 6 februarie, unui adăpost pentru câini din județul Prahova. 
Acțiunea a fost organizată în principal de două cluburi moto, Blue Knights Romania III și Arhangels Topoloveni, dar și de clubul Samurai Civic România.

Direcția pentru Protecția Animalelor este structura de specialitate din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române cu competență teritorială generală în domeniul coordonării activităților privind prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională penală care au ca obiect animalele aflate într-o situație de pericol.

Pentru îndeplinirea atribuțiilor de specialitate și funcționale, a misiunilor și sarcinilor profesionale, direcția coordonează, îndrumă și controlează, pe linie de specialitate, activitatea structurilor cu competențe în domeniul protecției animalelor constituite la nivelul inspectoratelor județene de poliție și a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, Direcția pentru Protecția Animalelor cooperează cu instituțiile statului și colaborează cu asociațiile și organizațiile neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii.

 
Tipărire