Magistrații Curții de Apel București, în cameră preliminară, au respins, la termenul din 14 mai, toate cererile de noi probe formulate de inculpații din dosarul lui Iulian Dumitrescu, fostul președinte liberal al Consiliului Județean Prahova, trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție. Astfel, instanța a respins toate cererile formulate de inculpați în camera preliminară a unui dosar instrumentat de DNA, printr-o hotărâre definitivă pronunțată la data menționată.
Judecătorul de cameră preliminară a considerat că majoritatea solicitărilor formulate de inculpați sunt fie neutile cauzei, fie nerelevante pentru obiectul probațiunii sau deja lămurite prin răspunsurile transmise de instituțiile vizate.
Printre cererile respinse se numără solicitarea inculpatului Dumitrescu Iulian de a fi audiat în procedura camerei preliminare, totodată instanța a respins și cererea privind clarificarea unei înregistrări audio găsite în telefonul mobil al inculpatului în urma percheziției informatice.
Magistrații au respins și solicitarea efectuării unei expertize criminalistice asupra unei înregistrări a unei discuții purtate între Dumitrescu Iulian și soția sa, Dumitrescu Alexandra Paula, la data de 6 iulie 2023, apreciind că aceasta este neîntemeiată.
Alte cereri formulate de inculpații Dumitrescu Iulian, Lambrea Angelica-Marilena și Lambrea Daniel-Adrian vizau audierea unui martor, solicitarea unor informații și verificări la DNA privind posibile reprezentări juridice ale unor persoane de către același avocat. Instanța a apreciat însă că aceste demersuri nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei.
De asemenea, judecătorul a respins solicitările de emitere a unor adrese către DNA, SRI și SIE pentru furnizarea unor informații considerate nerelevante sau deja comunicate instanței.
În același dosar, inculpatul Iacomi Iulian a solicitat verificări privind activitatea unei persoane în cadrul SRI în perioada 2023–2024, însă instanța a apreciat că proba nu este utilă soluționării cauzei.
Au fost respinse și cererile formulate de inculpații Dunăreanu Daniel și Mateescu Marina privind eventuale informări transmise DNA de către servicii de informații în legătură cu anumite persoane, judecătorul reținând că DNA răspunsese deja acestor aspecte.
Totodată, instanța a respins și solicitarea inculpatei Vasile Anna-Maria (fostul administrator public al județului Prahova în perioada în care Iulian Dumitrescu a ocupat funcția de președinte al CJ Prahova) privind obținerea unor informații suplimentare de la DNA în legătură cu o opinie ANI, motivând că datele respective fuseseră deja comunicate judecătorului de cameră preliminară.
Hotărârea pronunțată este definitivă.