Vinzi produse contrafăcute pe internet? Atenție, te urmărește și Poliția! Percheziții în Prahova

Vinzi produse contrafăcute pe internet? Atenție, te urmărește și Poliția! Percheziții în Prahova

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul Serviciului Criminalistic Prahova, au desfășurat, pe 9 mai, o percheziție domiciliară la locuința unui prahovean, într-un dosar penal ce vizează fapte de contrabandă asimilată și încălcarea legislației privind mărcile înregistrate.

Potrivit anchetatorilor, din cercetările efectuate a reieșit că, de anul trecut și până în prezent, persoana vizată ar fi utilizat o platformă de socializare pentru a posta anunțuri de vânzare a unor produse precum bijuterii din metale prețioase, articole vestimentare, încălțăminte, accesorii și parfumuri. Acestea purtau însemnele unor mărci cunoscute, existând suspiciuni că ar fi contrafăcute sau provenite din activități ilegale de contrabandă.

În urma percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 900 de articole de îmbrăcăminte, peste 80 de perechi de încălțăminte, circa 200 de accesorii și aproximativ 90 de parfumuri, toate inscripționate cu însemnele unor mărci protejate. De asemenea, au fost identificate mai multe brățări cu astfel de inscripții.

Anchetatorii au mai găsit aproximativ 10 bijuterii din metal de culoare galbenă, posibil aur, cu o greutate totală de aproximativ 28 de grame, precum și înscrisuri și sume de bani considerate relevante pentru cauză.

Într-o anexă a imobilului și în curte au fost descoperite și aproximativ 50 de recipiente cu detergent pentru rufe și circa 130 de autocolante purtând însemnele unei mărci cunoscute. Există indicii că acestea ar fi contrafăcute și destinate etichetării unor produse neconforme.

Valoarea totală a bunurilor ridicate a fost estimată la aproximativ 140.000 de lei. Toate acestea au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor și a efectuării unor expertize de specialitate.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea întregii activități infracționale, identificarea tuturor persoanelor implicate, recuperarea eventualului prejudiciu adus titularilor de mărci, precum și pentru verificarea obligațiilor fiscale și vamale.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru infracțiunea de contrabandă asimilată, precum și pentru punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate.

Tipărire